Ieri, tatal Danei Rogoz ar fi implinit 62 de ani. Desi barbatul s-a stins din viata in urma cu un an si jumatate, actrita sufera cumplit inca.
Tatăl Danei Rogoz a murit în primăvara anului trecut, fără ca cineva din familie să se aştepte la tragicul eveniment. Actrita a postat un mesaj emotionant pe blog sau, in memoria tatal sau.
„Ieri a fost ziua tatălui meu. Ar fi împlinit 62 de ani. De 1 an şi jumătate nu găsesc răspunsul la întrebarea: DE CE? În poza pe care o vedeţi suntem la nunta mea şi îl rog să mai stea un pic, să nu plece… Să mai stea la nunta mea, să mai stea în viaţa mea… Ieri ar fi fost ziua lui. La finalul premierei de teatru pe care am avut-o, îl căutam în sală cu privirea. Sunt convinsă că ar fi venit să mă vadă şi că ar fi considerat invitaţia mea la un astfel de eveniment cel mai frumos cadou.
Mi-e foarte dor. Nu trece. Şi nu pot să mi-l imaginez liniştit, într-o altă lume. E un subiect nevindecat. În acelaşi an l-am născut pe Vlad şi la două luni a murit el. Au venit deodată şi nu am avut timp să îl plâng, nu am avut timp să mă descarc. Am ales să fiu mama veselă şi puternică pentru Vlad. Dar sunt astfel de zile (probabil că aţi simţit tonul meu trist din postarea de ieri) sau sunt pur şi simplu anumite discuţii în jurul meu care mă răscolesc, din senin, brusc, fără atenţionare. Iar corpul şi sufletul meu reacţionează cumva necontrolat, respiră greoi şi plânge, încât mă surprinde şi pe mine. Cred că m-a schimbat foarte mult această pierdere.
Când şi-a luat la revedere ne-a spus că omul nu moare decât atunci când e uitat. Nu te-am uitat, tată, şi voi continua să vorbesc despre tine cu mândrie. Mi-e dor de umorul tău, de pofta ta de viaţă, de mesele de duminică, când ne adunam cu toţii la tine acasă şi eram liniştiţi, aşa cum nu am mai fost niciodată de un an jumate încoace. De ce?”, a scris actriţa pe blogul ei.
Daria Petrescu